Condițiile de aplicare a Convenției cu privire la Apostila

Condițiile de aplicare a Convenției cu privire la Apostila

Conventia apostila

Înainte de apostilare, este necesar, în primul rând, să ne asigurăm că Convenția este aplicabilă. Astfel, trebuie luate în considerare următoarele trei aspecte:

  • Unde se aplică Convenția?
  • Când se aplică Convenția?
  • La ce documente se aplică Convenția?

În acest articol, ne concentrăm în principal pe distribuția geografică a Convenției. Conceptul de teritoriu are unul dintre rolurile cheie, deoarece Convenția se aplică numai documentelor emise pe teritoriul unei țări care este parte la aceasta.

Convenția se aplică numai dacă ambele state între care urmează să aibă loc schimbul de documente oficiale fac parte din Convenție. Cu alte cuvinte, acest lucru este posibil numai în raport cu acele state cărora li se aplică Convenția.

În ceea ce privește „teritoriile de peste mări”, Convenția are și ea o poziție proprie. De regulă, aceasta nu se aplică în acest caz. În ciuda acestui fapt, fiecare stat în parte are dreptul să extindă convenția pe teritoriile sale de peste mări. Acest lucru este posibil numai în următoarele condiții:

  • Dacă, în procesul de aderare la tratat, statul prezintă o declarație specială cu privire la teritoriile sale de peste mări;
  • Prin notificarea depozitarului după aderare.

Important! Ce se întâmplă dacă trebuie de prezentat un document oficial intr-o țară care nu este parte la convenție? Ar trebui să contactați ambasada sau consulatul acestui stat pentru a identifica posibilele soluții la problemă.

În ce cazuri este apostila considerată nulă și neavenită?

  • Dacă țara nu este parte la Convenție sau nu a aderat încă la aceasta;
  • Dacă țara a aderat deja la Convenție, dar aceasta nu a intrat încă în vigoare;
  • Dacă una dintre țările care ia parte la schimb obiectează la aderarea celei de-a doua.

Cu alte cuvinte, aplicarea apostilei este posibilă numai din ziua în care Convenția intră în vigoare pentru anumita țară.

Exceptie! Dacă țara de origine se află deja în ultimele etape ale aderării, apostila poate fi aplicată. Motivul pentru aceasta va fi încrederea autorității competente că documentul solicitat va fi prezentat numai după intrarea în vigoare a convenției.

Revenind la problema obiecției la aderare, merită menționat un punct. O obiecție împotriva statului aderent poate fi ridicată numai în termen de 6 luni de la depunerea documentului de aderare la depozitar. Această perioadă de timp se numește „perioada de obiecție”. Astfel, în această perioadă, Convenția nu este aplicabilă pentru aceste state. Cu toate acestea, în ciuda obiecției în sine, Convenția ar putea intra în vigoare în afara acestei perioade.

Trebuie remarcat faptul că astfel de obiecții sunt foarte rare. Este suficient să acordați atenție numărului de state aderente. Și multe state care au ridicat astfel de obiecții au renunțat la ele ulterior. În cursul negocierilor și consultărilor dintre statele părți la conflict, statul opus, de regulă, a ajuns la inexpediența deciziei sale.

Atenţie! Centrul nostru juridic oferă o gamă largă de servicii în colectarea și apostilarea documentelor oficiale. Contactându-ne, vă economisiți semnificativ timpul, precum și eforturile și banii.