Sunt în altă țară și am nevoie de apostilă urgentă, cum procedez? Ce reprezintă apostila? De ce este nevoie de ea?
Apostilarea reprezintă o modalitate simplificată de legalizare a documentelor care se obține într-un stat cu scopul utilizăriile legale a acesteia pe teritoriul altor state membre al Convenției de la Haga. Procedura de legalizare, în cazul dat apostilare presupune aplicarea unei ştampile, având o formă şi un conţinut special, pe fiecare pagină a actului. Aceasta conferă putere juridică actelor pentru a fi prezentate în altă ţară. Cel mai adesea, apostilarea documentelor este utilizată pentru:
- actele de studii;
- certificatele de cazier judiciar;
- actele de stare civilă hotărârile judecătoreşti şi alte acte ale organelor judiciare;
- adeverinţele medicale eliberate de organele medicale specializate;
- adeverinţele eliberate de Casa Naţională de Asigurări Sociale care atestă vechimea în muncă;
- alte acte ale organelor oficiale ce cad sub incidenţa Convenţiei de la Haga.
Documente necesare pentru prestarea serviciului Cererea privind aplicarea apostilei poate fi depusă de orice deţinător al actului. La depunerea cererii de aplicare a apostilei solicitantul prezintă originalul actului şi originalul buletinului de identitate. Aveți nevoie de aplicarea apostilei? Nu știți unde să mergeți și cum să acționați? Vă ajutăm noi. Oriunde v-ați afla fie că sunteți în țară sau în străinătate, vă puteți adresa la e-apostila.md care vă vine în ajutor. Nu este necesar să vă deplasați în oficiu, apostilarea poate fi realizată și din altă țară prin procură, care ulterior va fi transmisă direct către dvs. prin servicii speciale de livrare a documentelor sau curier. Oferim consultanță gratuită și realizăm toate aceste servicii în cele mai avantajoase condiții pentru dvs.
Procesul de apostilare deține o perioadă de eliberare de 3-5 zile, iar întregul proces de apostilare poate lua de la 5 la 10 zile. Suntem un centru certificat și efectuăm aplicarea apostilei nu prin procură ci prin mandat semnat electronic, la distanță după ce primim actele necesare semnate cu semnătură electronică. În cazul în care apostila se aplică pentru altă țară decât România, este necesară și traducere, care la noi o puteți face fără a deține procură, ceea ce va economisi timp și resurse financiare, Suntem un centru care lucrează legal, contractul încheiat cu noi va indica drepturile și obligațiile noastre și documentele care ni s-au furnizat în original, pentru credibilitate și siguranță și pentru a oferi servicii de calitate pentru fiecare din voi.